09.07.2020

Cât de sus se pot înălţa baloanele cu heliu?

Baloanele cu heliu de multe ori sunt lăsate să se înalțe în aer la diverse evenimente cum ar fi nuntă sau bal de absolvire, acest ritual frumos ne provoacă un spectru larg de emoții de bucurie combinată cu tristețe, rămas bun, sau un nou început. Fiecare își urmărește balonul său, cît de sus va zbura acesta, sau în ce direcție va fi orientat de vînt, în aceste momente apare întrebarea, și totuși cît de sus se poate înălța un balon cu heliu?

Noi vă prezentăm cîteva curiozități la acest capitol.

Explicaţia se bazează pe aşa-numitul ,,Principiu al lui Arhimede".

În cazul în care nu există niciun plafon sau un alt obstacol deasupra lor, baloanele cu heliu se pot înălţa, până în momentul în care dispar din raza noastră vizuală. Ceea ce ştim cu toţii este că ele nu pot pluti în spaţiul cosmic. 

Potrivit lui Robert Matthews, specialist al Science Focus, baloanele cu heliu se pot înălţa până la o altitudine de aproximativ 9,6 kilometri.

Matthews susţine că această capacitate a baloanelor poate fi explicată prin intermediul Principiului lui Arhimede. Conform acestei legi, balonul pluteşte deoarece heliul din interiorul său este mai puţin dens decât aerul din exterior. Cu cât balonul urcă mai mult, cu atât presiunea aerului înconjurător scade, iar cea a heliului din interior creşte. Când densitatea gazului din balon atinge o valoare similară cu cea aerului din exterior, ascensiunea obiectului se opreşte.

Pe de altă parte, când presiunea heliului din interior devine mult prea mare, balonul se sparge.

Deci, baloanele cu heliu ating o înălțime culminantă, acest beneficiu pote fi folosit în petrecerile dvs. Ca ideie baloanele cu heliu pot fi lăsate să se înalțe în aer de către absolvenți drept semn de trecere la o altă treaptă în viață și în procesul de dezvoltare personală. La fel putem proceda și la o nuntă, putem propune oaspeților să scrie cîte o dorință pe balonul său și să-l arunce în aer, e frumos cînd le poți oferi oamenilor un moment în care își pot materealiza visele. Tot la nuntă frumoasele miresuici își pot lua rămas bun de la numele său de familie, acesta fiind scris pe o plăcuță, agățat de baloane și lăsat să zboare.

Accesează www.livrarebaloane.md și noi te vom ajuta să îți organizezi și înfrumusețezi sărbătoarea  în cel mai frumos mod, cu baloane latex sau folie, simple cu aer sau cu heliu.

Livrarebaloane.md - dă culoare evenimentului tău!